Odată cu declararea stării de urgență am început să vorbim mult despre izolare. La 2 luni după, am asistat la o acțiune umanitară în satul Holbav; sat în care unii oameni cunosc izolarea de când se știu.
Am aflat de inițiativă de la Cristian Roman, fondatorul asociației Taxiul cu Bomboane, care înainte de pandemie desfășura multe activități pentru copii din spitale sau oameni din centrele de zi. Neputând să mai ajungă la ei, Cristian a ajutat personalul medical și alți oameni expuși prin natura muncii lor la un risc de a se infecta cu Sars-Cov-2. Le ducea biscuiți, cafele și alimente.
În aprilie a decis să se extindă în afara capitalei, așa că s-a gândit să facă o caravană a Taxiului cu Bomboane.
Prima oprire a fost la început de mai, în satul Holbav, din județul Brașov. A ajuns acolo prin intermediul unui grup de voluntari din Brașov, Ploiești și București; o gașcă de off-road-iști, cum își spun ei, care merg de peste 6 ani cu alimente la familii din zonele izolate ale Holbavului. Se pregăteau de una din vizitele lor obișnuite pentru luna mai când Cristian se gândea să facă o caravană, așa că au decis să-și unească forțele.
Mi-a povestit că așa au ajuns și ei acolo. Grupul de off-road din Brașov, Ploiești și București. Prin Iulian Angheluță. Atunci s-a format o gașcă de voluntari care a continuat să vină recurent în Holbav. „Așa am pornit cu Iulian: noi cu off-roadul și cu ajutoarele, el cu panourile electrice.”
Holbav este numit în bloguri de drumeții și călătorii „satul-poveste” sau „raiul ascuns de Măgura Codlei”.
Dacă îi întrebi pe localnici, Holbavul se împarte în două: Holbav deal și Holbav vale. Holbav deal înseamnă oricare din cele două dealuri peste care sunt presărate zeci de case. Holbav vale înseamnă platoul dintre cele două dealuri, vatra. Acolo e partea civilizată.
Pe măsură ce urci dealurile, pe teren accidentat sau prin pădure, uiți că mai există magazine, farmacie sau Covid. Există în schimb peisaje superbe. Și multe nevoi.
”La lista asta cu familiile lucrez de 8 ani și voi lucra în continuare: se nasc copii, mor bătrâni. Eu trebuie să am mereu o listă actualizată cu cine e acolo, ce vârste și nevoi au. Iau în vedere ce nevoi sunt și încerc să le acopăr.” povestește Noémi.
În 2013 pe dealurile din Holbav erau cel puțin 94 de gospodării fără curent electric. Casele sunt la distanță mare una față de cealaltă. În total, 300 de oameni trăiau fără curent. Până în 2017, 60 fuseseră racordate la rețeaua de curent electric.
Nici în prezent situația nu e complet rezolvată. Aproximativ jumătate din cele 48 de familii cu care lucrează Noémi încă nu au curent într-un fel funcțional. „Pe dealul din stânga nicio familie nu are curent electric. Cam jumătate din ei. Panouri au de la Free Miorița, dar nu mai țin bateriile, din păcate.”
Mai mult, deși autoritățile au reușit să treacă rețeaua de curent prin fața caselor, mulți oameni n-au avut bani să se racordeze: „Aproximativ 4000 de lei de familie era partea lor de achitat. Unii au vândut vacile să-și tragă curent, dar alții care n-au avut. Au rămas cu stâlpul în fața casei și electricitate tot nu este.”
Oamenii trăiesc din alocațiile copiilor și din ce reușesc să mai găsească de lucru prin împrejurimi. Unii bărbați lucrează cu ziua în Poiana Mărului, un sat de lângă ei unde sunt familii mai înstărite. „În sat n-au ce să lucreze, sunt două magazine, o farmacie și Primăria. Mai găsesc de lucru în Codlea.” spune Noémi.
În gașca de off-road toată lumea a făcut cursuri de prim ajutor. Ambulanța nu urcă pe dealuri.
„Când au probleme, merg uneori cu ei direct la medic. Dacă e nevoie de asistență, urcăm până la ei, le acordăm primul ajutor și îi ducem la ambulanță.
Nu vine ambulanța. Avem și un copilaș paralizat la pat pentru că a făcut iarna în vârful dealului febră 40, salvarea n-a ajuns, ei au coborât cu calul în 2 ore, a intrat în convulsii. Are 8 ani, 12 kg și e paralizat. Nici în comună nu au nimic de prim ajutor. Aparțin de Codlea.”
Deși nu văd nicio schimbare în comunitate, voluntarii își fac planuri de viitor. Vor să găsească fonduri sau ajutor pe stomatologie și oftalmologie. „Numai în ultima lună am depistat minim cinci copiii cu probleme de vedere. Nu știam de ce se uită așa la mine, dar ei nu văd.” îmi spune Noémi.
La început au sperat să poată schimba viitorul copiilor, să-i ajute să urmeze cursuri de calificare când termină școala. „Am văzut că pentru lucrul ăsta mă lupt degeaba. Dar am zis să văd măcar un zâmbet, să văd că au ce mânca, că au cu ce să se-mbrace. Mă-ncarc eu pozitiv. Dacă sunt sănătoasă, am ce-mi trebuie și mai pot să ajut și pe alții în afară de mine, atunci de ce să n-o fac?” concluzionează Noémi.
Materialul a fost publicat, într-o editare diferită, și pe platforma Inquam Photos.