Împreună cu zeci de voluntari a creat un sistem informal de meditații într-o sală din Școala 136 din Ferentari, din care au fost evacuați de primăria Sectorului 5 în 2019. Valeriu a cumpărat atunci o casă în comuna Jilava în care au putut să-și continue activitățile. Așa a apărut Casa Bună.
În primele luni de pandemie, aproape 200 de voluntari de la Casa Bună au reușit să ajungă la 200 de copii, de la clasa I până la clasa a X-a. 100 din Ferentari, 100 din mediul rural.
În Ferentari au început să lucreze online din martie. Au dus laptopuri din donații și din ce mai aveau înainte la Casa Bună. Au selectat întâi copiii care deja lucrau în mod constant cu un voluntar. „Am căutat perechile astea care erau deja sudate și-am început cu ei. Apoi am căutat voluntari pentru ceilalți.” povestește Eliza Trăistaru, voluntar la Casa Bună.
Până în mai, fiecare copil lucra cu un voluntar. „S-a lucrat atât de bine la început în Ferentari! Lucrau copiii la 2 zile sau zilnic. Pe lângă faptul că ei deja s-au obișnuit cu cursurile digitale până a început școala să preia din urmă, din martie până iunie deja foloseau calculatoarele foarte bine.” spune Anca Sandu, voluntar la Casa Bună.
Pentru a monitoriza activitatea copiilor, au făcut un tabel în Excel. „Am început prin a pune toate datele copiilor în niște Exceluri. Nume, clasa, voluntarul cu care lucrează, persoană de contact. Și un sheet special cu prezența pe zile, unde înverzim zilele în care au lucrat. Unii voluntari trec și ce au lucrat. Important e să știm că e cineva acolo care se poate ocupa de un copil. Așa arăta prezența în pandemie în Ferentari – mult verde.” spune Eliza încântată, primbându-se prin Excelul cu prezența.
Pentru că Ferentariul avea deja un program coerent, în luna mai au decis să se extindă în rural.
În rural, problemele ridicate de mutarea orelor online sunt numeroase: lipsa device-urilor de pe care să intre la cursuri, lipsa unei conexiuni la internet, calitatea slabă a semnalului de internet sau consumul energetic crescut. Ministerul Educației a promis în luna mai 250 000 de tablete pentru copiii din comunități vulnerabile. Cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar, nicio tabletă nu ajunsese la beneficiar.
Cei de la Casa Bună au sărit în ajutorul copiilor. Au ajuns în sate printr-un parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, care contribuie la conservarea și restaurarea ecosistemelor naturale din Munții Carpați „Ei s-au gândit că dacă cineva se ocupă de mediu, cineva ar trebui să se ocupe și de comunități. Ca la rândul lor comunitățile respective să se poată ocupa de mediu mai departe. Totul pornește cu educația. Valeriu a făcut un deal cu ei „voi mă ajutați cu calculatoare, eu mă ocup de copii”. Au dus 30 la început, în Nucșoara, apoi am mai dus 30 în Lerești.
Imediat după ce au instalat primele computere la sate, Anca și Eliza împreună cu 10 voluntari au început să lucreze cu copiii. „Lucram amândouă cu toți copiii de frică să nu ne uite. Era o perioadă scurtă de timp în care ei au primit calculatoarele și trebuia să fie o continuitate. Cred că în iunie a dat Valeriu un anunț pentru voluntariat. Când dă el un anunț trebuie să fii un pic pregătit, pentru că vine o avalanșă de oameni care te contactează pe toate căile posibile. La început intram în legătură cu ei și apoi discutam video pe Whatsapp să-i cunoaștem și să vedem cu cine ar fi potrivit să lucreze cu ei. E important să cunoaștem bine voluntarii. Am avut 200 de voluntari. Nu mai puteam face față. Eram eu cu Eliza și Corina Olteanu. Lucram și cu copiii în perioada aia și la joburile noastre. A fost o perioadă grea. Dar am automatizat un pic sistemul. Am făcut un chestionar online și rugăm oamenii care vor să se înscrie să-l completeze. Cumva puteam să facem apoi mai ușor matchingul între copil și voluntar din răspunsurile date de voluntari.” povestește Anca.
Acum au 200 de voluntari care lucrează unu la unu cu copiii: 100 din Ferentari, 100 din rural.
Majoritatea copiilor incluși în programul de meditații sunt sub nivelul clasei lor. Voluntarii îi ajută să recupereze. Lucrează de cel puțin două ori pe săptămână la lecții de bază din matematică și română: scris, citit, înmulțiri, împărțiri, fracții. Pe lângă aceste ore, copiii se întâlnesc pe grupe sau individual cu alți voluntari pentru ore de engleză și Scratch – un limbaj de programare vizuală simplu, care utilizează blocuri pentru lipire prin care se creează proiecte și animații.
În septembrie, înainte de începerea școlii, voluntarii de la Casa Bună s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe copii cu rechizite.
Școlile vor începe în 3 scenarii: verde (participarea tuturor zilnic la școală), galben (participarea pe grupe de vârstă, prin rotație) și roșu (participare exclusiv online), în funcție de rata incidenței de îmbolnăviri cumulată la 1000 de locuitori.
Rechizitele au fost cumpărate direct de donatori pe baza necesarului făcut de Hannah.
„A fost un call to action: ăsta e necesarul, îl updatam tot timpul și oamenii cumpărau în funcție de necesar, să nu luăm în plus. Pe baza lui am reușit să acoperim ruralul și urmau să mai vină niște comenzi ca să acoperim și Ferentari. Avem și niște sume de bani alocate pentru rechizite în cazul în care rămânem fără donațiile astea in kind.” povestește Anca.
„Sunt niște așteptări nerealiste de la copiii ăștia. Și din Ferentari și din rural. E același lucru. Sunt copii care nu știu să țină mouse-ul în mână. Ca să înțeleagă dublu click, le ziceam eu „click-click!”, făceam eu din gură ca să înțeleagă: „Pe stânga click-click. Încă o dată! Click-click!”, povestește Anca.
”Cu literă m-are m-am chinuit eu cel mai mult. Cu Caps Lock.” o completează Eliza.
În cele câteva luni de când lucrează cu copiii de la sate, voluntarii de la Casa Bună au ajuns să înțeleagă de la firul ierbii provocările pe care le ridică școala online în rural.
Au remarcat faptul că această decizie adâncește semnificativ diferențele dintre copii: „Clar e că lucrul online îi defavorizează și mai tare pe cei care au cele mai mari lipsuri”, spune Eliza Trăistaru. ”O să intre tot timpul aceiași trei copii care deja sunt pregătiți pentru asta, care au părinții pregătiți pentru asta. Chiar că e survival of the fittest aici.” completează Anca Sandu.
Consumul electric al laptopurilor/computerelor, precum și instabilitatea internetului sunt două dintre probleme tehnice identificate de voluntari. Pe de o parte din cauza vremii, pe de altă parte din cauza părinților care se tem de facturile la electricitate. Majoritatea își țin calculatoarele scoase din priză și le bagă doar la nevoie. „Mai sunt și bătrânii, bunicii, cărora le e frică să nu se ardă prizele. Și-atunci chiar dacă vine furtuna și nu se-ntâmplă mare lucru, ei scot totul din priză ca să preîntâmpine un posibil scurtcircuit. Au și probleme cu prizele. În Slatina cred că sunt toți legați la același stâlp. Ce-am încercat noi să facem a fost să le ducem și cartele cu internet. Dacă nu merge netul prin cablu să facă hotspot de pe telefon.” spune Anca.
A doua mare provocare pentru voluntari este să se asigure că vin copiii la ore. „Ce le lipsește lor e disciplina de a intra online la o anumită oră. Nu înțeleg de ce trebuie să o facă și nici nu au noțiunea timpului marea majoritate. Aici, la sat, probabil timpul se scruge între fân și grădină.” spune Anca.
Pentru a-i aduce pe copii la ore au înțeles că e foarte important să aibă un sprijin în părinte. Misiune dificilă în contextul online-ului: „Online oricum e un pic mai greu pentru că trebuie să creezi relații de încredere, pe care în Ferentari le aveam pentru că ne știau deja față în față. Și-atunci le-a luat mai mult timp să aibă încredere în noi. E super important să fii consistent și consecvent. Daca-i ai zis că duci calculatoare și faci treabă cu copiii, chiar să faci treabă cu copiii, să-i cauți, să te țin de planuri. E super, super important. În felul ăsta creezi relație cu familiile. ”
Cel mai important lucru pentru voluntarii de la Casa Bună este să le poată oferi copiiilor un cadru în care să se întoarcă cu plăcere, iar rezultatele se văd rapid: nu doar că se întorc, dar se transformă din copii speriați și timizi, în copii mai deschiși, dezinvolți, curioși.
„Mi se pare foarte tare că putem să le deschidem lumea și poate ajung niște adulți responsabili. Sperăm.” concluzionează Anca motivul care îi dă energie să continue munca de voluntariat.