„Viața nu este ce am trăit, ci ceea ce ne amintim și cum povestim” – Gabriel Garcia Marquez
Conform datelor medicale pe care le avem până acum, persoanele din grupa de vârstă peste 65 ani sunt cele mai vulnerabile la infecția cu COVID-19. În urma recentelor ordonanțe militare, aceste persoane pot ieși din casă doar două ore pe zi, în intervalul 11:00-13:00, și doar pentru aprovizionare, o plimbare cu animalul de companie sau sport.
Limitarea prezenței în spațiul public contribuie, fără îndoială, la reducerea statistică a cazurilor de covid în rândul acestui segment de populație. Au fost chiar voci care pledau pentru o izolare de durată a persoanelor vârstnice în locul unui lockdown temporar al întregii populații. Au existat păreri pro sau contra, bazate pe argumente epidemiologice mai mult sau mai puțin avizate. Doar că, în toată vâltoarea, nimeni a părut prea interesat de ceea ce ar putea spune vârstnicii înșiși despre asta.
Am norocul de a mai avea un părinte în viață. Știu destul de bine cum arată cotidianul pe care îl trăiește. Știu lucruri care îi luminează zilele și lucruri care i le întunecă. Și unul din lucrurile cele mai importante e sentimentul de a fi auzit. Sentimentul că mai vrea cineva să audă ceea ce are de spus, chiar dacă lumea în care s-a format, în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții, nu mai există.
De aici, ideea acestei mici etnografii ad-hoc. Am vrut să aud ce au de spus vârstnicii întâlniți în intervalul 11:00-13:00. Ce simt, ce îi preocupă în aceste săptămâni de tensiune și incertitudine. Care sunt primele gânduri pe care le vor împărtăși cu un străin. Ce au de spus vulnerabilii?
67 ani, Șoseaua Giurgiului. “Eu mă pot proteja singură. Ați auzit de nano silver? Eu m-am vindecat cu ele după ce luasem bacterii din spital. Doctorii nu dau asemenea rețete din cauza marilor companii farmaceutice care ar pierde bani.”83 ani, str. Doamna Ghica.
“Pentru mine, frica va fi mereu sinonimă cu minutele când alergam cu mama de mână spre adăpostul antiaerian aflat pe un câmp, la doi kilometri de casă și nu știam ce o să găsim la întoarcere..”74 ani, Piața Națiunilor Unite. “Se dau amenzi, nu? Eu am crezut că trebuie să stea în casă cei care sunt mai sensibili, să nu se îmbolnăvească… Eu sunt imun! nu se lipește nicio boală de mine, nici răcit n-am fost, de când eram mic! Stau în Berceni… am fost la până la un coleg, în Militari”.60 ani, Piața Kogălniceanu. “La televizor, numai vedetele. Ne arată cum stau în casă. Ne-a băgat pe toți în casă cu corona. Păi noi suntem vedete?! Eu sunt zilier. Dacă nu ieșim din casă, murim de foame, nu de corona.”Circa 65 ani, Șos. Mihai Bravu. Paramedic: “I-am verificat saturația, nu are semne de covid. Pare să fi băut. Refuză internarea.”73 ani, Șos. Giurgiului. “Ies din casă când am nevoie. Nu are cine să mă ajute.”83 ani, str. Doamna Ghica. “Eu nu am internet, nu știu să folosesc. Vorbesc doar la telefon. Mă mai uit la filme și ascult radio.”65 ani, Piața Progresul. “Cumpăr și eu câte ceva pentru Paște.”80 ani, Piața Moghioroș. “Ies din casă în fiecare zi. Nu sunt nevoit, pe mine are cine să mă ajute. Ies eu pentru că îmi doresc.”72 ani, Calea Călărașilor.
“Îmi pare rău, mă grăbesc! Eu îmi calculez, că la 1 fix trebuie să fiu în casă… și mai am 330 pași. Știu câți pași sunt până la magazin, și am calculat că eu fac 100 pași pe minut. Să nu vă supărați!”64 ani, Piața Moghioroș. “Am lucrat la o fabrică, am ieșit cu șomaj, m-am apucat de agricultură. Stau în Adunații Copăceni. Am carnețelul cu mine până și în grădină, că am clienți care vin mereu și știu ce vrea fiecare. Vin [clienții] mai bine acum ca îninte [de carantină]”Strada Principatele Unite. „Mă așteptați, vă rog, că eu trebuie să intru și la aprozar, și vorbim după aceea”Gara de Nord. „Domnu’… vorbiți cu altcineva.”66 ani, Piața Progresului.
“Sunt revoltată. Nu ajunge timpul. Tatăl meu are 92 ani, e imobilizat la pat, nu are cine să stea cu el. Ca să ies, trebuie să găsesc îngrijitor, și totul în astea două ore. Cozi ca acum eu n-am văzut. Cine s-a gândit să ne lase să ieșim două ore pe zi a făcut mai mult rău. Au reușit o prăpastie între generații: să ne uităm urât unii la alții.”58 ani, Calea Griviței. “Poștașul nu îmi aduce pensia. Trebuie să merg eu până la poștă”.70 ani, str. Principatele Unite
“Virusul ăsta e provocat. Este un experiment al marilor puteri. S-au aliat. China, că acolo a început… Și americanii, că au fost acolo la jocurile olimpice militare.”67 ani, Piața de Flori. “A venit unu’ la mine… zice, dă și mie o coroană că mi-a murit nevasta. Și mașina avea numere străine. Aoleu, zic, da’ de unde vii? Din Germania. A recunoscut… putea să nu spună. Stai acolo, zic, nu te apropia, că îți dau eu florile! Și banii? Lasă-i acolo, pe jos! I-am luat, i-am băgat la mașina de spălat. Eu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Dar am doi nepoți, și nu vreau să îi îmbolnăvesc.”