Sunt zile în care nu doar spitalele au nevoie de ajutor, ci și persoanele în vârstă, cele din comunități defavorizate și vulnerabile sau familii aflate în izolare. În ultimele săptămâni, tot mai multe ONG-uri încearcă să fie alături de cei care sunt descoperiți atât în fața bolii, cât și a dificultăților economice. Mai jos sunt cinci exemple.
De mai mult de 20 de ani, SOS Satele Copiilor intervine în comunitățile vulnerabile pentru a preveni separarea copilului de familie, pentru a oferi acces la educație și pentru a învăța adulții cum să acceseze resurse pe cont propriu. În perioada crizei COVID-19, copiii din comunitățile vulnerabile sunt și mai expuși, mai afectați, iar situația lor devine critică. Cei mai mulți părinți nu au economii sau provizii de alimente de bază, nu au produse de igienă și în multe cazuri, cei care lucrau cu ziua și și-au pierdut deja slujbele.
Înainte de criza COVID-19, Asociația Pe Stop distribuia pachete cu produse de igienă menstruală și organiza cursuri de igienă pentru 350 de fete și femei din medii vulnerabile. În aceste săptămâni, asociația distribuie pachete de alimente pentru 20-40 de familii lunar și absorbante și alte produse igienice către aproximativ 300 de persoane.
În 2019, United Way România a sprijinit prin programele pe care le desfășoară în zone rurale și urbane din București, Cluj și Timișoara aproape 13.000 de persoane. Cu ajutorul organizațiilor partenere, precum Crucea Alb-Galbenă, United Way România sprijină, în perioada crizei COVID-19, persoanele în vârstă, oferindu-le alimente, produse de igienă și, în caz de necesitate, medicamente.
Asociația Umanitară „Codrin” din Piatra-Neamț distribuie pachete cu alimente, produse de igienă și alte bunuri către benficiari din județul Neamț. De pe 26 martie asociația a început campania “Solidari la greu”, în care pentru cele 150 de cazuri permanente medico-sociale ale asociatiei, a încercat să găsească soluții să nu mai iasă membrii familiilor pentru aprovizionare din casă. Cei 10 voluntari ai asociației au asigurat celor aproximativ 400 de persoane cutii cu alimente, articole de igienă, dezinfectanți, măști, mănuși, haine și jucării, în valoare de peste 30.000 de lei.
Fundația Bucuria Darului susține 88 de familii cu copii din Brașov, cu ajutorul fondului de urgență pentru comunități vulnerabile inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank, în parteneriat cu rețeaua de Fundații Comunitare. 339 de persoane, părinți și copii au primit măști de protecție, spirt, clor, detergent de rufe, detergent de vase, periuțe și pastă de dinți, șampon pentru adulți și pentru copii, săpunuri și scutece de unică folosință pentru bebeluși.
Fotografii publicate de DOR și Documentaria.