Martorii lui Noah

Din când în când, prin geamurile aburite, siluete negre de frunze se luminează fantomatic în lumina farurilor. E șase dimineața și sunt puține mașinile care au drum prin fața fabricii, deranjând întunericul neînfrânt încă. E una din acele nopți în care Călin nu poate să doarmă. Mișună entuziast printre utilajele din inox, golește sacii de grâne în tancul de plămadă, mai aruncă un ochi pe caietul cu rețete. S-a obișnuit cu insomnia de dinaintea zilei în care brasează o bere. 

„Sunt doi ani de când producem aici la fabrică și niciodată înainte de a face bere, eu nu am putut să dorm noaptea. Am o adrenalină și un entuziasm foarte mare, care încă nu îmi dispar.”

Călin Ignat are 37 de ani și este producător de bere artizanală în Târgu Mureș.

Idila lui Călin cu berea artizanală a început cu mulți ani în urmă, într-un pub din oraș care servea peste două sute de astfel de beri. L-a dus prietenul său cel mai bun. Pe vremea aceea, cum singur se descrie, era „cel mai mare băutor de bere care nu băuse nicio bere adevărată în viața lui”. Credea că berea e cea pe care o găsești în supermarketuri și nu i se părea nici pe departe o băutură nobilă. Dar în pub-ul acela a fost dragoste la prima înghițitură.

„Am rămas foarte fermecat de gustul ei, de povestea din spatele berii și chiar am simțit cum s-a produs un click în mine”, își amintește Călin.

A început să se documenteze despre berea artizanală și a încercat toate tipurile de bere din localul respectiv. Pasul următor a fost să se intereseze despre procesul de fabricație a berii. A găsit un site cu utilajele de la a la z necesare pentru a face bere de casă. 

Prima bere a făcut-o la el în apartament. Era o bere de kit: două găleți de plastic, un pachețel de drojdie și o conservă în care erau extractul de malț și cel de hamei. Se puneau în apă caldă, se adăuga drojdia și se lăsa la fermentat. Se îmbutelia cu puțin zahăr, pentru carbonatare în sticlă.

„A fost un fiasco total”, râde Călin rememorând cum nu a lăsat mustul să se răcească înainte să adauge drojdia sau cum a lăsat găleata cu capacul descoperit.

Pe un perete acoperit cu faianță în valuri de bej, stau lipite peste douăzeci de etichete de bere. În lumina licăritoare de neon, pe fiecare dintre ele se distinge desenat capul sau silueta unui golden retriever și un nume, tipărit cu litere cursive, Noah.

Noah era cățelul lui Călin. L-a luat în 2008, când trecea printr-o perioadă mai dificilă, marcată de retragerea din fotbalul profesionist și un accident de mașină. Timp de unsprezece ani, până în februarie anul trecut, când Noah a murit, au fost nedespărțiți. Oriunde mergea Călin, la munte, la magazin, Noah era prezent. „Totul începea și se termina cu Noah. În unsprezece ani cât a trăit, cred că două-trei săptămâni dacă am fost despărțiți, așa adunate.”

Ochii lui Călin se umezesc și vocea devine moale când vorbește despre cățelul său.

Lui Noah i-a dat numele după personajul din filmul The Notebook. Deși nu e un fan al filmelor romantice, acesta l-a impresionat foarte mult. Descrie filmul ca pe o poveste de dragoste până la final, o poveste despre loialitate. „Exact lucrurile pe care cred că le mai găsești, sau în realitate le găsești doar la un cățel. Personajul principal care toată viața, până la sfârșit, a făcut chestii pentru o singură femeie se numea Noah, și atunci…”

Tot Noah era prin preajmă și când Călin, încurcând sticla de bere din cămară cu o sticlă de bulion similară, a decis să își eticheteze berea de casă. Și tot el și-a băgat botul la Călin în brațe, fix când acesta se gândea ce nume să-i pună berii. Așa a început să-și eticheteze toate berile sub brandul Noah, deși pe atunci era încă un „home brewer”.

După primele două beri din conservă, Călin și-a dat seama că vrea să-și facă propria bere. Să-și comande el grânele, să facă el proporțiile. Și-a luat de pe internet toate cărțile „posibile și imposibile”. Pe multe nu le-a găsit în română și limbajul tehnic îi punea ceva dificultăți. „Ieșeam cu Noah afară și stăteam câte două-trei ore, câteodată chiar patru. Eu citeam cu telefonul lângă mine pentru traducere, căutam pe google, el se plimba. Cam astea erau serile noastre, mulți ani la rând”, povestește Călin.

În perioada aceea, entuziasmul lui Călin era de nestăvilit. Cu toată lumea vorbea despre berea artizanală, pe toți îi înștiința că berea din comerț nu e berea adevărată, că trebuie să descopere ce e berea. „Eram într-un fel de campanie de conștientizare asupra acestei băuturi, ca un fel de, nu știu, martor al lui Iehova care vorbea despre bere”, spune Călin amuzat.

Și-a mai comandat o moară de măcinat și un utilaj micuț de 21 de litri, care încorpora toate etapele de producție. Un fel de patru în unu. Când a mirosit pentru prima dată hameiul, a fost cucerit de cât de parfumat și aromat era. A inceput să își facă propriile rețete. A transformat o cameră din apartamentul părinților într-un fel de depozit unde erau numai sticle, butoaie, un frigider pe care îl termostatase. Era camera de fermentare. Ai lui se împiedicau mereu pe hol de damigene.

Nu mai făcea la el acasă pentru că tocmai i se născuse primul băiat și nu voia să fie în preajma echipamentelor încălzite.

Prietenii au fost cei care i-au băut primele beri. Cu cât făcea mai multe, cu atât oamenii se îndreptau mai mult către berea lui Călin. La fiecare eveniment, zi de naștere, botez, chiar și stare civilă, prietenii îl rugau să le facă bere. Când mergea cu gașca la munte, făcea un butoi, stăteau la focul de tabără și beau bere la draft. „Era un sentiment extraordinar să poți să-ți bei berea ta, cu prietenii tăi. Pentru mine era ceva incredibil”, spune Călin.

Tot într-o dimineață devreme era când Călin s-a trezit cu gândul că trebuie să pună berea Noah pe piață, că vrea să își facă o fabrică de bere.

„Am văzut foarte multă energie pozitivă în jurul berii, de la prietenii mei, parcă nimic nu se putea face fără bere Noah și a fost un vibe foarte, foarte mișto. Am simțit că trebuie să se facă berea asta!”

Nu știa de unde să o apuce, a început să se intereseze ce acte îi trebuie. S-a dus întâi la finanțe, dar „habar n-aveau”, i-au sugerat să meargă la biroul vamal că sigur trebuie acciză. La vamă, oamenii din spatele nenumăratelor birouri din încăpere l-au privit din cap până în picioare, zâmbind a îndoială, când a întrebat cine îl poate ajuta cu actele necesare pentru a deschide o fabrică de bere. Un domn mai în vârstă l-a poftit la el la birou și au început să vorbească despre bere. În 2016, se finalizau actele firmei. Tot atunci i se năștea și cel de-al doilea fiu.

În 2016, se finalizau actele firmei. Tot atunci i se năștea și cel de-al doilea fiu.

Când au aflat cunoscuții că va lansa berea pe piață, cu toții au fost curioși sub ce denumire va apărea. Noah li se părea un nume bun pentru berea de casă, pentru cei care cunoșteau relația apropiată a lui Călin cu câinele său, dar nepotrivit pentru publicul larg. Călin s-a încăpățânat. „Berea asta ori iese cu brandul Noah, ori dacă nu, nu iese”, și-a spus el. „Dacă nu o să prindă din cauza brandului, atunci înseamnă că ceea ce fac eu în sticle nu e ok.” Iar brandul trebuia să fie unul care însemna ceva pentru Călin.

Călin deschide hubloul de deasupra unuia dintre tancuri și privește vâltoarea de grâne amestecate cu apă. Verifică afișajul și apoi ia niște probe pentru teste.

A dat tot pentru fabrica asta, toate economiile, s-a împrumutat de la familie, de la prieteni. „Eram all in, ca la poker”, râde el. Soția sa, Alina, mai cumpătată de fel când vine vorba de riscuri, l-a sprijinit însă. Pentru că nu îl văzuse atât de pasionat pentru nimic cum era pentru fabrică.

După toate cheltuielile cu noua linie de producție, cu autorizația și amenajări, ajunsese „pe fundul sacului”. Mai avea bani să comande materiale pentru trei șarje de bere. „Am zis ok, facem trei șarje de bere, le vindem și după aceea începem să rostogolim bulgărele.”

După doi ani de construit, zugrăvit, pus faianță, nervi, stres, acte, venea și ziua în care făcea bere.

Nu a dormit în noaptea aceea. „Eram atât de entuziasmat, de încântat!”, își aduce aminte Călin.

Lucrurile nu au mers însă cum se aștepta. Pe când se tranferau grânele din tancul de plămadă în cel de filtrare, un robinet rămas închis din greșeală a dus la o presiune uriașă și compoziția a țâșnit pe ușița tancului ca prin explozie. În toată fabrica era doar bere, pe pereți, pe jos, peste tot. Prima șarjă a ajuns la canal.

A fost atât de supărat că timp de o săptămână nici nu a mai trecut pe la fabrică. Apoi și-a făcut curaj, a venit, „s-a împăcat cu utilajele”, și s-a apucat de o nouă șarjă. Pe când ajunsese la etapa de fierbere, dintr-o dată s-a luat curentul, s-au stins luminile. Panoul electric de afară era în flăcări. A doua șarjă, și ea la canal.

Rămas cu materiale pentru o singură șarjă, fără bani, a avut nevoie de o lună până să încerce din nou, a treia oară. Totul a decurs bine, până la transferul berii în tancul de stocare, când Călin a sesizat niște semne de oxidare. Nefiind experimentat, nu era sigur. A ieșit să se plimbe cu Noah, cu un pahar de bere în mână din care mai tot gusta sau o mirosea. Era atât de implicat că a oprit un om pe stradă să îl întrebe ce simte când miroase berea aceea. Nu a primit răspunsul dorit și, deși prieteni care au gustat-o i-au zis că e foarte bună, Călin, perfecționist din fire, a hotărât că nu e berea cu care vrea să iasă pe piață. Din a treia șarjă au băut prietenii la fabrică, fiecare cât a putut într-o seară. Restul, la canal.

„Și ne-am luat adio și de la șarja aia. Am rămas fără materiale și am început să mă împrumut pentru a mai face una.” De data aceasta, cu succes.

Prima bere Noah, cu numele Poet of Pale Ale, a fost comercializată pe data de 24 decembrie 2018, în ajunul Crăciunului. S-a dat toată în seara aceea, cinci sute de litri. A rămas berea de suflet a lui Călin, fiind singura pe care a brasat-o cât Noah era în viață.

Cu ambele palme, tatăl lui Călin cuprinde o sticlă goală de bere, ca într-o îmbrățișare. De sub palmele unor mâini slabe, ușor noduroase, se zărește eticheta Poet of Pale Ale, de abia lipită pe sticla maronie. Azi, tatăl lui este linia de etichetare. Inginer de meserie, acum a ieșit la pensie ca să îl ajute pe Călin la fabrică. Nu au alt ajutor, ei doi fac totul.

Tatăl lui Călin l-a ajutat și la amenajarea fabricii, a reparat pereții, a pus gresia, faianța. „Și acum, cu asta se ocupă, mă ajută pe mine. Eu sunt ca o vijelie când fac berea, le iau, le fac, și el vine și le strânge, le pune la loc, curăță”, spune Călin zâmbind. „Exact ca în viață, copilul face prostii și tata vine și strânge după.”

Cu tatăl lui era la fabrică în ajunul Crăciunului din 2018, când au stat să vândă prima bere, întârziind astfel amândoi la tradiționala masă în familie.

Berea Noah a prins pe piață. Multă lume a început să vorbească despre ea și ziarele au preluat povestea lui Noah. Călin crede că faptul că a pus numele lui Noah ca brand a contat foarte mult și că berea asta are drumul ei. „Comunitatea din Târgu Mureș chiar a susținut această bere și a rezonat cu brandul și cu ceea ce facem noi. Mereu ne-au lăudat, au povestit despre noi și la rândul lor au devenit ceea ce eram eu înainte, un martor al lui Noah acum, care promovează berea din pasiunea pe care o au ei pentru berea noastră.” Poate și de aceea, Călin nu-i numește pe cei care îi cumpără berea clienți, ci prieteni ai lui Noah. „Chiar considerăm că suntem așa o gașcă de prieteni, exact cum am fost la începutul poveștii cu Noah când făceam bere acasă și toti prietenii mei au fost alături de mine.”

Linia lor de producție nu are capacitate mare și la fiecare bere produsă, aceasta este complet vândută încă de la îmbuteliere.

„De când am îmbuteliat prima bere atunci, suntem tot sold out. Și lumea vrea să ne cumpere berea, o caută și noi nu avem. E frustrant”, spune Călin.

Așa a luat hotărârea să se extindă. În decembrie 2019 a comandat o nouă linie de producție, cu o capacitate mult mai mare. Ar trebui să ajungă pe la mijlocul lui octombrie. Deși a luat decizia înainte de pandemie, nu o regretă acum. „Nu cred că o să ne afecteze, pentru că nu suntem macrofabrică. Dacă ne afectează, nu facem. Facem un tanc, nu trebuie să le umplem pe toate.”

La capacitatea mică pe care o are fabrica acum, nu au fost afectați de efectele economice ale pandemiei. Când au auzit că se închid restaurantele și terasele, au luat decizia să oprească producția până vedeau ce se mai întâmplă. „Nici nu am știut ce să facem în ideea în care berea pe care o faci acum, o vinzi peste o lună”, mărturisește Călin, care ține berea Noah la fermentat cel puțin patru săptămâni. „Și de fapt, berea noastră s-a comandat în continuare prin intermediul online. Deci noi chiar n-am simțit deloc.” Ba mai mult, Călin spune că pandemia le-a dat un răgaz, pentru că la capacitatea actuală nu ar fi făcut față teraselor din Târgu Mureș și festivalurilor de bere artizanală. „Sperăm că la anul, dacă lucrurile stau mai bine, să se deschidă totul și să fim și noi pregătiți.”

Pandemia i-a mai dat lui Călin și un alt fel de răgaz, acela de a petrece mai mult timp cu familia.

Timp de două luni a fost cu soția și cei doi băieți la cabană la munte. „Nu știu când s-ar fi putut întâmpla lucrul acesta, să stăm toți așa împreună. Și dacă știi să te bucuri de ce ai, eu zic că poți să transformi totul în favoarea ta.” Întorși în Târgu Mureș, își face mereu timp să ia copiii de la grădiniță și școală.

”Eu zic că o să fie totul bine și poate că o să fie și mai bine după ce trece pandemia. Nu știu, am un optimism foarte mare și dacă a trebuit să ne creștem capacitatea, înseamnă că urmează ceva foarte mișto. Eu chiar cred că fabrica asta de bere și brandul ăsta își are drumul lui și totul se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple. Și sunt convins că o să fie bine.”